CSA Steaua a făcut un anunț cu privire la preluarea echipei de fotbal de către frații Pavăl, șefii imperiului Dedeman, ei având undă verde în acest sens.
CSA Steaua va stabili cu investitorii privați condițiile care trebuie îndeplinite de fiecare dintre părți, pentru a schimba statutul juridic al echipei de fotbal.
Din cauza faptului că este echipă de drept public, echipa de fotbal CSA Steaua nu poate promova în Superliga. Cea mai simplă soluție pentru remedierea problemei este asocierea cu un investitor privat, și se pare că acest lucru se va realiza în scurt timp. Comandatul clubului, Ștefan Bichir, a emis un document în care a explicat cum stau lucrurile.
„Clubul Sportiv al Armatei Steaua este deschis la orice propunere din partea unui partener privat pentru a se constitui într-o asociație fără scop patrimonial, pentru a asigura din punct de vedere legal posibilitatea de a promova în Liga 1 de fotbal.
În situația ipotetică în care una sau mai multe entități va trimite o intenție clară privind asocierea, se vor stabili concret și condițiile care trebuie îndeplinite de fiecare dintre părți. Trebuie să vă menționăm că este imposibil în acest moment să vă comunicăm niște condiții clare”, se arată în documentul prezentat de CSA Steaua, potrivit Fanatik.
În același act, Bichir mai transmite că au fost luate în calcul toate căile de a acționa din punct de vedere legal. În plus, s-a analizat și posibilitatea unui proces la Tribunalul Sportiv Internațional, dar numai după modificarea legislației primare existente.
Sezonul viitor al Ligii 2 începe în primul weekend din luna august, iar pentru a avea drept de promovare echipa de fotbal CSA Steaua trebuie să-și rezolve statutul juridic până cu 24 de ore înaintea primului meci oficial.
De-a lungul timpului, numele celor doi frați care dețin imperiul Dedeman a fost deseori menționat în discuție atunci când a fost vorba despre privatizarea secției de fotbal de la Clubul Sportiv al Armatei. Rămâne de văzut dacă actele vor fi finalizate în timp util.
CSA Steaua a mai transmis că, în conformitate cu Regulamentul de Organizare și Funcționare al grupării, se poate face o asociere cu o societate privată în vederea constituirii unei asociații fără scop patrimonial, având ca obiect participarea în competiții sportive.
Procedura care trebuie urmată și condițiile care trebuie respectate vor fi stabilite în funcție de situație. Numărul partenerilor și forma de organizare agreată vor fi stabilite prin statutul unei noi asociații.
„Suntem deschiși la discuții și negocieri cu orice partener privat interesat de o posibilă asociere prin constituirea unei asociații fără scop patrimonial”, se mai arată în documentul semnat de Ștefan Bichir.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER